Un examen poate măsura nivelul de limbă al unui copil. Dar felul în care ajunge acolo spune o poveste și mai interesantă.
La Centrul Cerc, pregătirea pentru examenele Cambridge înseamnă atât exersarea unui format de test, cât și construirea, pas cu pas, a încrederii de a comunica cu claritate, de a gândi în limba engleză și de a-și face auzită vocea într-un context care cere competență dar și curaj.
Pregătesc fiecare componentă a examenului cu rigoare și atenție la detalii, însă fără a pierde din vedere ceea ce contează și în context mai larg: ca fiecare om să înțeleagă ceea ce învață, să poată folosi limba cu naturalețe și să intre în examen cu sentimentul că este pregătit, nu doar pentru o probă, ci pentru o conversație cu lumea.
Lucrez în grupuri mici, unde fiecare elev primește feedback personalizat și suficient spațiu pentru a pune întrebări, a exersa și a progresa în propriul ritm. Speaking-ul ocupă un loc central în pregătirea noastră, pentru că îl vǎd ca pe expresia firească a întregului proces de învățare: momentul în care cunoștințele, gândirea și încrederea se întâlnesc.
Pe parcurs, copiii învață să își organizeze învățarea, să gestioneze emoțiile care însoțesc evaluarea și să privească examenul cu calm și claritate. Descoperă că greșelile fac parte din proces, că progresul se construiește prin consecvență și că fiecare pas înainte merită recunoscut.
Sărbătorim fiecare certificat obținut și, în același timp, cred că o reușită demnă de notat este și asta: un copil care intră în sala de examen cu încredere în ceea ce știe, își exprimă ideile cu naturalețe și pleacă de acolo știind că vocea lui a fost auzită.